Laura Pal: „2019 va fi «un an de aur“
Laura Pal a devenit în 2018 campioană europeană, a fost medaliată cu bronz la mondiale, a devenit campioană balcanică. Sportiva noastră a fost desemnată cea mai bună sportivă a anului 2018 în Neamț și visează să fie mai bună în 2019.
1. Cum caracterizezi anul 2018 din punct de vedere sportiv?
Anul 2018 a fost un an greu. Și vă spun și de ce. În anul care aproape a trecut am avut primele experiențe la concursurile internaționale de mare anvergură, dar am reușit să trec cu bine și cu rezultate foarte bune. A trecut greu, cu multe sacrificii, însă îmi voi aminti de el cu plăcere ca fiind cel mai frumos an. Până acum!
Horia Șerban: „Mă simt mândru, dar nu diferit de colegii mei“
Sportivul Horia Șerban a fost desemnat de antrenorul Paul Pintilie drept cel mai bun sportiv al secției de karate a CS Ceahlăul Piatra Neamț.
Distincția a fost anunțată de antrenor înainte de Crăciun în cadrul unei scurte festivități organizate în sala în care se fac antrenamente și la care au participat și părinții și parte din oamenii care sprijină această secție a CS Ceahlăul.
Sportivul anului, antrenorul anului, clubul anului = CS Ceahlăul
Laura Pal CS Ceahlăul Piatra Neamț a încheiat anul sportiv 2018 atribuindu-se titulatura de „CEL MAI BUN“. Suntem cel mai bun club sportiv din județ. Dăm cel mai bun sportiv al anului în județ. La sporturi olimpice avem în curte cel mai bun antrenor, ca și la sporturi neolimpice.
Cel mai bun sportiv este LAURA PAL. Canotoarea noastră a câștigat în 2018 titlul european, medalia de bronz la mondiale, titlul balcanic și medalia de argint la balcaniadă. Toate întrecerile au fost la juniori. Antrenorul său, Valentin Gavril, directorul CS Ceahlăul, a fost desemnat astfel antrenorul anului. Canotoare de succes mai avem: Monica Andron, Amalia Mustea și Alexandra Rusu.
Spre medalie la Putna
Cei mai buni luptători juniori din România se pregătesc de ediţia din 2018 a Cupei României rezervată lor. Concursul va fi în perioada 14-16 decembrie 2018 în localitatea suceveană Putna. Vor fi acolo sportivi la stilurile lupte libere, lupte feminine şi lupte greco-romane.
Argint cu naţionala de cros la balcaniadă
CS Ceahlăul Piatra Neamţ a avut o sportivă în lotul naţional de cros care a participat pe 4 noiembrie 2018 la Campionatul Balcanic de juniori 1, tineret şi seniori. Concursul a fost organizat de Federaţia Română de Atletism la Botoşani, acolo unde naţionala tricoloră a terminat pe locul 2 la echipe cursa categoriei „tineret“.